AMEC are plăcerea să prezinte și să ofere pachetul special de Paște „Păstorul cel bun”.
Lecția se bazează pe învățătura din versetul „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi“ (Ioan 10:11), și este arătat clar Cine este Păstorul cel bun, cine sunt oile, de ce au nevoie de Păstor și în ce fel Și-a dat El viața pentru ele.
Este descrisă judecarea Domnului Isus, condamnarea, răstignirea, moartea și învierea Lui – a Păstorului cel bun – care a purtat pedeapsa ce se cuvenea oilor Sale.
El primește cu bucurie în turma Lui pe orice oaie, orice oiță (orice copil) care vrea să vină la El.
PACHET - text și imagini
Textul lecției, imaginile, adevărul central, versetul, cântarea, ideea de joc de recapitulare, activitatea, invitația, versetul de memorat în format mic, notele cântării și ajutoarele suplimentare, sunt cuprinse toate într-un pachet (caiet A3), tipărit color. Pachetul, în format PDF, poate fi descărcat de mai jos.
IMAGINI PowerPoint lecție
Dacă aveți un grup mare de copii care vor participa la eveniment și aveți nevoie de imagini mari, vă punem la dispoziție imaginile lecției, versetul, cântarea și jocul în format PowerPoint. Le puteți folosi pe un ecran TV sau cu ajutorul unui videoproiector. Fișierul poate fi descărcat de mai jos.
CÂNTARE - voce și negativ
Cântarea „Domnul este Păstorul meu“, poate fi descărcată de mai jos.
Invitații și Afiș
Descarcă și scoate la imprimantă invitațiile și afișul A3 în format PDF.
BROȘURĂ - Păstorul cel Bun
Vă punem la dispoziție, de asemenea broșura cu tematica pachetului. Dacă o doriți pentru distribuire, vă rugăm să luați legătura cu lucrătorul local din zona voastră sau cereți de la AMEC (amec.cef@gmail.com). O puteți citi sau descărca accesând siteul de mai jos. Dacă nu mai avem exemplare tipărite, puteți s-o tipăriți.
Vă oferim și o unealtă în forma unei animații cu întâmplarea oiței rătăcite. O puteți folosi în timpul programului ca recapitulare și edificare a pildei biblice, sau puteți trimite linkul copiilor de la grup.
Nu recomandăm ca animația să înlocuiască lecția. Dar poți trimite linkul către copiii care nu au participat la programul evanghelistic.
Vizionare plăcută!